Minuni la Sfânta Parascheva

In prag de mare sarbatoare, o tanara a povestit cum, la indemnul bunicii ei, si-a pus o dorinta. Anii au trecut, iar dorinta s-a indeplinit. Povestea emotionanta a acestei tinere a facut inconjurul internetului, aducandu-ne aminte ca minunile exista si sunt la tot pasul.

Care a fost dorinta ei cea mai mareMinunile nu tin cont de timp si de asteptari, iar povestea tanarei noastre ne demonstreaza acest lucru. In copilarie, tanara a fost indemanata de bunica ei sa-si spună cele mai mari dorințe Sfintei Parascheva. Fara nicio ezitare, tanara si-a formulat dorinta cu toata sinceritatea si inocenta copilului. A trecut insa mult timp si visul ei a fost uitat, invluit in negura timpului.

Dupa zece ani, intr-o zi aparent obisnuita, tanara a primit o veste care i-a cutremurat sufletul. Dorinta ei cea mai mare s-a indeplinit. Fara sa stie cum si de ce, tanara a fost admisa la Facultatea de Farmacie, exact asa cum si-a dorit-o cu atata ardoare in copilarie. Acest eveniment neasteptat a fost o adevarata minune in viata tinerei, care a inteles ca uneori, rugaciunea si credinta pot face lucruri imposibile posibile.

Ce a facut un pelerin la moastele Sfintei ParaschevaIn fiecare an, in apropierea zilei de 14 octombrie, pelerini din intreaga tara si chiar din strainatate se aduna la Iasi pentru a se inchina la moastele Sfintei Parascheva. Printre acestia se afla oameni cu sufletul plin de speranta si dorinte, care cauta o alinare sau un raspuns la rugaciunile lor.

Un pelerin in special a atras atentia prin gestul sau neobisnuit. Acesta a adus cu el un covor, pe care l-a rulat cu grija si l-a atins de racla cu moastele sfintei. Gestul sau a surprins pe multi, dar barbatul a explicat ca a vrut sa aduca un dar special Sfintei Parascheva de ziua ei. Cu toate ca este neobisnuit, acest act de credinta a dovedit ca fiecare persoana are modalitatile sale unice de a se apropia de divinitate si de a-si exprima respectul si dorintele.

In timpul pelerinajului, au existat si alte persoane care au atins racla cu tot felul de obiecte. Unii au pus bancnote, in semn de recunostinta sau de dorinta de prosperitate, iar altii au atins racla cu haine sau alte obiecte personale, dorind sa lase o parte din ei in acel loc sacru. Cu toate acestea, unii pelerini s-au simtit debusolati de gesturile neobisnuite si inedite ale celorlalti, subliniind ca rugaciunea ar trebui sa fie un act de sinceritate si de inchinare, fara a aduce elemente ciudate sau nefiresti.

Aceasta poveste, desi aparent neobisnuita, ne reaminteste ca credinta poate fi manifestata in multe feluri diferite si ca fiecare om are o relatie unica si personala cu divinitatea. Fie ca ne rugam cu cuvinte, cu gesturi sau cu obiecte simbolice, important este sa avem o inima deschisa si sincera in fata lui Dumnezeu.

Astfel, aceasta poveste a unei tinere si gestul neobisnuit al pelerinului cu covorul vor ramane in memoria celor care le-au auzit, aducandu-le speranta si consolare in momentele dificile din viata si incredere in puterea credintei lor interioare.