Andreea Marin a făcut declarația la 11 ani după divorțul de Ștefan Bănică. A dorit ca informația să vină direct de la ea
Andreea Marin, cunoscută și sub numele de „Zâna Surprizelor”, continuă să impresioneze nu doar prin aparițiile sale remarcabile în media, ci și prin progresul notabil al fiicei sale, Violeta. La 11 ani de la divoțul de Ștefan Bănică, cei doi părinți celebri fac un anunț important privind educația și viitorul adolescentei lor.
Într-un interviu recent, Andreea Marin a dezvăluit detalii neobișnuite despre legătura cu Violeta și modul în care se implică, alături de fostul său soț, în alegerile făcute de fiica lor.
La vârsta de 49 de ani, Andreea Marin nu doar păstrează farmecul care a contribuit la faima sa, ci și-a surprins admiratorii prin transformarea sa remarcabilă. Pierzând în greutate vizibil și revenind la dimensiunile din perioada liceului, starul strălucește într-un pictorial din revista VIVA!
Desi divortul lor a fost subiect de interes public, Andreea Marin și Ștefan Bănică rămân uniți în ceea ce privește educația fiicei lor, Violeta. Cei doi părinți discută și iau decizii importante împreună, asigurându-se că adolescenta lor beneficiază de un mediu stabil și echilibrat.
„Luăm împreună deciziile legate de viitorul ei, așa cum e firesc, n-aș spune deloc despre Violeta că e răsfățată de niciunul dintre noi, o responsabilizăm, dar o și iubim nespus, și ea știe asta. Violeta seamănă foarte mult cu mine: luptătoare, încăpățânată în a-și urma crezul, pentru ea nu există nu se poate. Mă regăsesc în ea, așa cum eram odinioară…”, a declarat Andreea Marin.
Violeta, în vârstă de 16 ani, a impresionat recent la Gala Performanței și a Excelenței 2023, unde a fost premiată alături de Andreea Marin. Într-un moment special, tatăl său, Ștefan Bănică, a însoțit-o la pian pe scena evenimentului. Andreea Marin dezvăluie că fiica sa a moștenit talentul muzical și că a încurajat-o să-și urmeze pasiunea.
Chiar dacă fiica lor își dorește să studieze Dreptul, Andreea Marin și Ștefan Bănică susțin că vor sprijini orice altă alegere pe care Violeta o va face în viitor. Muzica, dansul și teatrul sunt pasiunile pe care Violeta le cultivă, iar părinții sunt deschiși să o susțină în orice direcție își va îndrepta talentul și pasiunea.
Andreea Marin subliniază că relația lor cu Violeta se bazează pe încredere reciprocă, iar deciziile importante referitoare la viitorul ei sunt luate în consens. Cei doi părinți nu o consideră pe Violeta răsfățată, ci responsabilă și conștientă de propria sa evoluție.