Cel mai grav accident rutier petrecut vreodată în România

Cel mai grav accident rutier petrecut vreodată în România

Șoselele din țară nu duc lipsă de accidente grave, din păcate, așa că mai mereu vezi la știri tot felul de cazuri dramatice. Nici în trecutul țării n-am dus-o mai bine, având în vedere cel mai grav accident din istoria României.

Cel mai grav accident rutier care s-a petrecut în România pare să fie o istorie uitată de mult. Bilanțul tragediei este unul cu adevărat terifiant: au fost 48 de morți și alți 35 de răniți. Accidentul de o asemenea anvergură a avut loc la început de vară, în vremea comunismului. Pe 29 iunie 1980, aproape de satul Huțani, din comuna Vlădeni, județul Botoșani, a avut loc acest eveniment tragic.

Șoferul unui autobuz care avea la bord 83 de oameni, cu toate că mașina avea o capacitate de doar 40 de locuri, a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat într-o mlaștină adâncă de cinci metri. Bilanțul este înfiorător: 48 de oameni au murit, iar alţi 35 au fost răniţi. O soartă crudă a avut șoferul cel care, deși inițial a scăpat cu viață în urma impactului, s-a întors să-și salveze soția. A reușit, dar când s-a reîntors după fiul său aflat și el în apă, a murit înecat. Se pare că accidentul s-a produs după ce o anvelopă a explodat.

Autobuzul venea de la Fălticeni, a trecut prin Suceava, iar pe porțiunea dintre râul Siret și localitatea Huțani, a făcut explozie la roata dreaptă din față. S-a răsturnat pe o parte. Cei care stăteau la geam au reușit să se salveze, pentru că geamurile s-au spart la impact. Ceilalți s-au înecat.

Citește și  Vânzătoarea a salvat un copil în timp ce mama sa a făcut un atac în magazin

Din dorința de a mușamaliza accidentul, autoritățile comuniste au secat mlaștina și au dus la morgă trupurile persoanelor decedate. Vestea accidentului a fost ținută secret, iar presa vremii, controlată de comuniști, nu a scris pe larg despre tragedie. Astăzi, locul accidentului poartă numele „Valea celor 48 de cruci”.

Cifrele arată că în România anului 2016 au avut loc peste 27.000 de accidente rutiere. 1.900 de persoane și-au pierdut viața în aceste accidente, alte 8.300 au fost rănite grav. În medie, cinci români și-au pierdut viața în fiecare zi a anului 2016 din cauza acestor accidente.

stiricalitative