Discriminare la Grădiniță Povestea Fiicei lui Connect-R
Connect-R e unul dintre cei mai iubiți cântăreți de la noi. Dincolo de viața profesională, acesta are o fetiță, pe Maya, din căsnicia cu Misha. Artistul a vorbit despre etnia r.r.omă și a povestit că fiica lui, Maya, se confruntă cu discr.i.minarea la grădiniță.
Mulți credeau în urmă cu ani de zile că artistul Connect-R și soția au un mariaj de nota 10. Ei bine, nu a fost așa, cei doi au divorțat în 2018, dar și acum o relație foarte bună de dragul fiicei lor.
Maya s-a născut în 2014, la sfârșitul lunii ianuarie. Acum are deja șapte ani. Cântărețul a făcut recent dezvăluiri despre fiica lui. A fost invitat în podcastul lui Damian Drăghici, iar gazda a abordat și subiecte mai sensibile.
L-a întrebat pe artist despre originile lui, iar Connect-R a recunoscut că la început nu vorbea despre etnia lui. „Cred că la 23 sau 24 de ani am recunoscut. Eram deja cineva… Până atunci nu. Eu am recunoscut și m-am eliberat. Mult timp am zis că am părul afro și așa pentru că îmi place cultura rap, hip-hop. După ce am dat pe gură că sunt ți.g.an, că ăsta sunt și gata, la o săptămână m-am tuns”, a povestit el.
Damian Drăghici a continuat atunci cu o întrebare despre fiica artistului. „Maya știe că e ți.g.ancă?”.
Iar Connect-R a răspuns: „Da, știe. Doar că ține mereu să îmi reamintească faptul că este jumătate și jumătate. Este și jumătate româncă. E aceeași poveste, aude pe la grădiniță, aude pe la TV…”
Gazda a continuat și l-a întrebat pe artist: „Au făcut-o copiii ți.g.ancă?” „Da, deja da. Colegii i-au spus. A venit acasă și mi-a zis că ea nu e ți.g.ancă. «Eu semăn cu mama, eu sunt româncă». Trebuie să mai crească ca să îi explic treaba asta, că nu e niciun fel de problemă…”, a mai spus cântărețul.