Supermarket-urile și mall-urile închise după ora 13.00 în weekend Cine a venit cu această propunere

Supermarket-urile și mall-urile închise după ora 13.00 în weekend Cine a venit cu această propunere

Supermarket-urile și mall-urile, închise după ora 13.00, în weekend, este un subiect discutat intens de patronate și de reprezentanții Guvernului. Astfel, se dorește ca angajații din aceste locuri să stea cu familia. Reprezentanții lanțurilor de magazine autohtone și ai distribuției din comerțul cu bunuri alimentare au discutat cu premierul Marcel Ciolacu despre soluțiile prin care pot fi sprijiniți producătorii, distribuitorii și retalierii.

Toate supermarket-urile și mall-urile ar putea fi închise în weekend, dar doar jumătate de zi. Propunerea inițială, ca hipermarketurile să fie închise de tot sâmbăta și duminica, a stârnit mari controverse în rândul comercianților. Reprezentanții marilor lanțuri de magazine spun că această măsură ar putea duce și la reducerea numărului de angajați. Micii comercianţi consideră că asta nu s-ar putea întâmpla, pentru că oamenii se vor adapta la program.

Măsura închiderii magazinelor alimentare și a hipermarketurilor în weekend sau reducerea programului acestora ar putea fi impusă și în România. În țări ca Olanda, Franța sau Elveția măsura este aplicată deja de mai mulți ani.

Vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii (ANCMM), Feliciu Paraschiv, menționează că sunt 200.000 de angajați în retail care ar avea mai mult timp liber dacă magazinele ar fi închise în weekend.

„Am discutat cu premierul Marcel Ciolacu găsirea unor soluții pentru sprijinirea producătorilor români, comerțului românesc, magazinelor românești, scăderea inflației și reducerea prețurilor. Una dintre măsurile pe care noi am propus-o a fost închiderea lanțurilor de supermarketuri și hipermarketuri mai mari de 1.000 de metri, sâmbăta și duminica”, menționează Feliciu Paraschiv.

Reprezentantul ANCMM susține că măsura nu poate fi pusă în aplicare din mai multe motive.

„Nu putem închide în weekend hipermarketurile pentru că apar discrepanțe și discriminări între diferitele forme de retail. Am zis să le închidem pe toate sâmbăta și duminica, de la ora 13.00. Comercianții mici au spus că au o problemă de perisabilitate. Am convenit că ar fi cel mai indicat să închidem sâmbătă la ora 13.00 sau 14.00 sau 15.00, la cât se stabilește, și duminică la fel, la ora 13.00, 14.00 sau 15.00. Rațiunea e forța de muncă ce e din ce în ce mai greu de găsit“, mai spune Feliciu Paraschiv.

Premierul Marcel Ciolacu precizează că nu este o decizie simplă deoarece ar însemna să le spună românilor când să se ducă la magazin.

Citește și  Radu Palaniță De La Mecanic La Câștigătorul Inimii

„Nu este o decizie uşoară. Acum trebuie să fim corecţi, că nu există evaziune la supermarketuri, în primul rând. În al doilea rând nu ştim dacă acoperim nevoia cetăţenilor, dacă închidem supermarketurile. Nu era vorba numai de supermarketuri, era vorba de toate magazinele alimentare. Şi atunci românilor li s-a spus să-şi facă aprovizionarea până sâmbătă la prânz. Eu nu pot să le spun românilor când să se ducă la magazin să-şi cumpere alimente, totuşi e decizia dumneavoastră, a mea, a fiecăruia dintre noi, dar am dat-o în calcul să vedem totuşi impactul. Nu e o decizie uşoară dar, dacă avem un sistem alternativ viabil, atunci se poate ajunge la o astfel de decizie”, apreciază Marcel Ciolacu în legătură cu propunerea ca supermarket-urile și mall-urile să fie închise după ora 13.00, în weekend.

stiricalitative