OANA ROMAN ACUZATĂ CĂ ARE DATORII LA O CLINICĂ MEDICALĂ PRIMELE DECLARAȚII ALE VEDETEI DUPĂ CE A FOST PUSĂ LA ZID
Acuzată că nu a achitat serviciile unei clinici medicale, Oana Roman a răbufnit. Vedeta a mărturisit că a uitat să plătească din cauza momentelor grele prin care a trecut după moartea mamei sale, Mioara Roman. Însă, abordarea angajaților a dezamăgit-o profund.
Ultima perioadă nu a fost deloc ușoară pentru Oana Roman pentru că și-a pierdut mama pe care o iubea enorm. Pe lângă suferința imensă prin care a trecut, fiica lui Petre Roman s-a ocupat atât de înmormântare, cât și de pomenile necesare după aceea. Astfel, a avut foarte multe pe cap și a uitat să achite două ședințe de terapie. Ulterior, a fost contactată de un reprezentant al clinicii medicale care i-a adus aminte că trebuie să plătească. Însă, abordarea angajatului nu a fost deloc pe placul ei.
Oana Roman se numără printre creatorii de conținut din mediul online care împărtășește cu urmăritorii și situațiile mai puțin plăcute din viața ei. În urmă cu doar câteva ore, vedeta a povestit un episod dezamăgitor prin care a trecut. În acest fel, le-a oferit și un sfat oamenilor care lucrează cu clienții.
„Dacă lucrați cu oamenii, cu public, cu clienți, cu pacienți, trebuie să aveți foarte mare grijă la cum vă exprimați și la ce transmiteți. Maniera în care vă adresați celor cu care interacționați poate face diferența dintre bine și rău, a mai avea clienți și pacienți și a nu mai avea.
Aveam de plătit două ședințe de terapie pe care nu le plătisem pentru că le făcusem online și… a murit mama… pur și simplu am uitat. Efectiv, am uitat. Că mi-au adus aminte că trebuie să plătesc, nu este o problemă. Problema este maniera în care au decis să îmi aducă aminte că trebuie să achit.”, a spus Oana Roman pe Instagram.
Oana Roman nu a fost deloc încântată de mesajul primit de la un reprezentant al clinicii medicale. Ea l-a perceput ca o lipsă totală de empatie, motiv pentru care a răbufnit în mediul online. Vedeta a făcut publică și conversația cu angajatul respectiv.
„Ideea este așa: vorbim despre o clinică care tratează pacienți, care are psihiatri, psihologi. Empatia, deci, este vitală. Mai mult decât atât, eu merg acolo de mult timp, deci doamnele cu siguranță, vă spun eu, că mă cunosc și mă știu foarte bine. Cu siguranță știau prin ce am trecut.
Mesajul pe care mi l-au trimis a sunat: ‘Încă nu am primit plata. Mulțumim’. Măi, un pic de empatie? Că nu e ca și cum dispar fără să plătesc, e și greu să nu mă găsești pe mine în țara asta”, a povestit Oana Roman.
Internauții nu au avut empatie pentru situația prin care a trecut Oana Roman. Mai multe persoane au criticat-o pentru felul în care a abordat situația și chiar au lăudat reprezentanții clinicii medicale pentru felul în care au procedat. Unii au lăsat comentarii ironice, iar alții au apelat chiar și la jigniri dure.
„Să vă fie rușine, amărâților. Cum v-ați permis să cereți bani? Pai femeia asta, degeaba trage cu dinții de numele ăsta!? Să veniți voi să îi cereți plata? Hai sictir!”/
„După tragicul eveniment de acum 2-3 săptămâni, a avut timp să facă reclame și stories despre nimic. Probabil se aștepta să treacă ăia cu vederea plata. Și mai exact, ce ton au folosit? Jur că de fiecare dată când mi se face mila de ea, o întoarce ea cumva. Tupeistă de 2 lei.”/
„Rareori mă aprind așa, dar m-am enervat cumplit. M-am uitat și eu la story, auziți ce voia asta, să-i spună ăia de la clinică: ‘Bună ziua, ne gândim că ați uitat, că ați avut probleme. Vă rugăm, dacă se poate, când aveți timp, să ne faceți și nouă plata’. Bună ziua și mulțumesc sunt sub nivelul ei. Extraordinar, atâta tupeu rar mi-a fost dat sa vad.”/
„Nici tu să nu primești banii pe reclamele tale, să te vedem cum faci”/
„O lună, a trecut o lună… Așa că despre ce vorbim…”, au fost câteva dintre comentariile internauților.