Drum Lin Puiule. Miruna O Studentă La Medicină A Murit Din Cauza Unei Boli Grave. Secţia În Care A Avut Prima Gardă A Fost Şi Cea Din Care A Plecat Într-O Lume Mai Bună
Miruna, în vârstă de 19 ani din Focşani, a murit în urma unei boli grave. Tânăra era fiica unor cunoscuți medici și era ea însăşi studentă la Facultatea de Medicină, potrivit publicaţiei Monitorul de Vrancea. Secţia unde a făcut prima gardă, a fost şi cea de unde a plecat într-o lume mai bună.
Miruna Ioana, tânăra studentă la Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Grigore T. Popa” din Iași, a suferit un anevrism luna trecută, în sesiune, apoi a intrat în comă. Din nefericire, tânăra a pierdut lupta cu viaţa la vârsta de 19 ani, lăsând în urmă o familie îndurerată şi o comunitate în stare de şoc.
Trupul neînsuflețit al Mirunei- Ioana Pîslaru a ajuns luni seară 4 martie 2024 la Focșani și a fost depus la Biserica „Ovidenia-Armeni”. Înmormântarea a avut loc joi, 7 martie 2024, și a fost oficiată de către Părintele Ion Miron, potrivit Ziarului de Vrancea.
„Studentă a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Miruna avea foarte multe lucruri bune de făcut în această lume, pe care a lăsat-o în urmă atât de brusc și dureros, pentru toți cei care au cunoscut-o și au iubit-o. A fost un copil excepțional, dovadă și faptul că, luna trecută, întreaga comunitate s-a strâns într-un lanț uman de rugăciune în Piața Unirii din Focșani. Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei greu încercate!”, a transmis primarul municipiului, Cristi Valentin Misăilă.
Potrivit presei locale, tânăra de 19 ani era fiica medicilor Corina Pîslaru (medicină internă, nefrologie) și Mirel Pîslaru (stomatologie).