Gabriela Cristea se simte foarte rău Îmi vine să las pe toată lumea baltă. Care este starea vedetei

Gabriela Cristea se simte foarte rău Îmi vine să las pe toată lumea baltă. Care este starea vedetei

Gabriela Cristea acuză stări de rău. Este una dintre cele mai apreciate vedete tv din România, atât pentru rolul de prezentatoare, cât și pentru cel de mamă și soție. Este foarte activă pe rețelele sociale, acolo unde împărtășește cu fanii multe dintre momentele și stările pe care le trăiește.

Gabriela Cristea acuză stări de rău. Recent, prezentatoarea le-a povestit fanilor că starea ei nu este chiar cea mai bună încă de la începutul anului. Se simte tot mai abătută, nu are energie și nici chef de treabă, deși are foarte multe lucruri de făcut. De asemenea, nu s-a sfiit să explice că-și dorește să lase totul baltă și să plece într-o vacanță.

Vedeta a recunoscut că nu a mai fost de mult timp să își facă un set de analize, astfel că starea ei apatică ar putea să fie și din cauza lipsei vitaminelor.

„Anul acesta cred că e cel mai grav din toți anii. N-am energie, nu am chef, câtă treabă am și câte am de făcut. Și vine o zi importantă pentru mine. Mă întreb dacă ar fi foarte grav să îmi iau o vacanță și să las pe toată lumea baltă.

Citește și  Cornelia Si Lupu Rednic Au Dezvaluit Motivul Pentru Care Nu Au Copii Să Ai Un Copil De 16 Ani Și Să-Ți Spună

Poate ar trebui să merg să fac și niște analize, că n-am mai făcut de foarte multă vreme. Poate am vreo lipsă de vitamină, care îmi dă energie, nu știu, nici nu iau vitamine, mănânc și haotic și mai mănânc și prostii câteodată”, a spus Gabriela Cristea pe rețelele sociale.

Gabriela Cristea este foarte sinceră când vine vorba de lucrurile din viața ei și împărtășește totul cu fanii săi, pe rețelele de socializare. Recent, Gabriela Cristea a povestit cum a reușit să renunțe la fumat, în urmă cu 15 ani.

Soția lui Tavi Clonda recunoaște că ajunsese să fumeze un pachet de țigări pe zi, dar cu toate astea, a reușit să renunțe foarte ușor la acest obicei nociv. Gabriela Cristea susține că și-a impus acest lucru și s-a ținut de cuvânt.

”În urmă cu 15 ani am renunțat la fumat și am făcut-o foarte, foarte ușor. Nu fumam țigări foarte tari, dar fumam destul de mult la vremea respectivă, aproape un pachet pe zi. Cu toate acestea, am reușit să mă las foarte simplu.

Într-o zi am hotărât că vreau să mă las și m-am lăsat. Am avut acel pachet de țigări, ultimul pachet, multă vreme așezat udeva foarte, foarte aproape de mine și nu m-am mai atins, de atunci, de țigări”, a spus Gabriela Cristea, pe TikTok.

stiricalitative