Scenă revoltătoare la procesul lui Vlad Pascu Judecătoarea a întrebat dacă unul dintre tinerii morți se află în sală

Scenă revoltătoare la procesul lui Vlad Pascu Judecătoarea a întrebat dacă unul dintre tinerii morți se află în sală

Tatăl lui Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, este revoltat! Judecătoarea a întrebat, în cadrul procesului, dacă fiul lui decedat se află în sală.

Astăzi, 22 februarie 2024, a avut loc o scenă revoltătoare la Judecătoria Mangalia, acolo unde Vlad Pascu ar fi trebuit să își primească sentința. După ce procesul a fost amânat cu trei ore și jumătate, iar părinții victimelor au aflat că tânărul teribilist de la 2 Mai nu va fi prezent în sală decât prin videoconferință, judecătoarea a făcut un gest care a șocat o țară întreagă.

Tatăl lui Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, a ieșit din Tribunal plângând. Bărbatul a dezvăluit că, în timpul procesului, judecătoarea l-a întrebat dacă fiul lui decedat se află în sală. 

„- Judecătoria Mangalia nu este…când mi-a spus dacă băiatul meu e în sală… N-am văzut în viața mea un asemenea judecător. Îi vrea buletinul. M-am uitat la el.

-Ce vedeați, ce simțeați?

-Un nemernic.

-Ce-ați simțit când a luat cuvântul Vlad Pascu?

-M-am uitat în jos, n-am mai putut să mă uit în ochii lui”, a spus tatăl lui Sebi, potrivit Digi24.

Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat, deoarece tânărul de 20 de ani a rămas fără avocați. Astfel, acesta își va putea primi sentința abia pe 14 martie 2024, la următorul termen de judecată:

„Eu consider această veste o sfidare la tot ce se întâmplă, la tot ce înseamnă justiție. Nu poate să-mi spună nimeni că nu s-a știut cu cel puțin cu o zi înainte că Vlad Pascu, astăzi în loc să fie la ora 9 sau prin video, e în cu totul altă parte și că nu va fi prezent aici. Eu nu cred așa ceva. S-a știut, dar este bătaie de joc”, a spus Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, una dintre victimele accidentului de la 2 Mai, pentru sursa citată.

stiricalitative