Aveam o viață bestială și nu-mi doream copii deloc. Teo avea 36 de ani când a înfiat-o pe Maia. Abia acum după ani de zile a spus tot ADEVĂRUL despre adopția fiicei ei

Aveam o viață bestială și nu-mi doream copii deloc. Teo avea 36 de ani când a înfiat-o pe Maia. Abia acum după ani de zile a spus tot ADEVĂRUL despre adopția fiicei ei

Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță (43 de ani), Acasă la Măruță, Teo Trandafir (52 de ani) a vorbit despre adopția fiicei sale Maia (17 ani), dar și despre multe altele.

Prezentatoarea TV a devenit mamă la 36 de ani, deși până atunci nu-și dorise niciodată un copil.

Cum a luat Teo Trandafir decizia de a adopta la 36 de ani?

„A fost așa: Aveam 36 de ani, o viață bestială și nu-mi doream copii deloc.

Pentru că nu eram căsătorită, pentru că nu eram gata pentru asta, pentru că e o responsabilitate pe care eu nu sunt în stare să o duc. (…)

Eu m-am gândit foarte serios: «Sunt în stare să am grijă de mine? Răspuns corect: Nu».

Eu am prostul obicei de a nu mă minți, măcar pe mine. (…) Și mi-am dat seama că vine o vârstă și am întrebat: «Doamne, dacă tu crezi că eu pot să fac asta, dă-mi un semn și eu o să fiu foarte atentă»”, a spus Teo Trandafir.

Întrebată de Cătălin dacă nu și-a dorit să fie mamă în timpul primului mariaj, prezentatoarea a răspuns:

„Nu. Fusesem măritată. A început în 1990, fuseserăm înainte vreo 4 ani împreună. La 22 de ani m-am măritat, într-o frumoasă zi de august. Aveam o rochie de toată jena.

Era cea mai urâtă rochie din lume dintr-o greșeală de tactică.

Eu când am văzut materialul, am văzut un timbru argintiu cum e staniolul de la ciocolată. (…)

Am luat 5 metri. Când am desfăcut pachetul, mă jur că am început să plâng pe loc pentru că era și o zi însorită și te jurai că sunt panouri solare, că e NASA, tablă zincată era, ceva înfiorător.

Am făcut-o, nu mai aveam cum să dau înapoi. Am rugat-o pe croitoreasă să-mi pună peste un voal de tul”. Întrebată dacă, atunci când s-a căsătorit, s-a gândit că va fi pentru totdeauna, Teo a completat: „Absolut!

Eu tot ce fac, fac pentru totdeauna”. Ulterior, întrebată ce nu a mers, a adăugat: „Cred că începuserăm să ne obișnuim unul cu altul.

Mie dacă nu-mi faci floricele, dacă nu-mi dai bombonele, dacă nu mă ții în priză, ajung să [mă plictisesc]. (…)

Era răuț, presupun că nu numai pentru mine. Nu mai vorbim, nu vorbeam noi atunci.

Despre ce să vorbim acum?”. Teo Trandafir: „Copilul ăsta este parte din mine.

Noi suntem o singură creatură” Revenind la povestea adopției, Teo a mai spus: „Am ajuns la 36 de ani și, într-adevăr, am aflat că există o doamnă care are o problemă.

Că are o situație socială dramatică și că este pusă în situația de a naște un copil și că nu știe ce să facă în legătură cu asta.

Eu tocmai adresasem Universului întrebarea dacă e bine sau ba, iar răspunsul meu a fost da, pe loc. Într-o lună am plecat de acasă cum mă vezi și m-am întors acasă cu un copil mic.

Toată lumea îmi spunea că sunt nebună”.

Teo Trandafir și mama biologică a Maiei nu țin legătura. „Se fac niște proceduri legale. (…) Te auto-decazi din aceste drepturi pentru că femeia, nu o judec, nu putea face asta.

O înțeleg, i-am luat de pe cap acest miracol și l-am pus pe capul meu.” Întrebată de Cătălin dacă îi este teamă că Maia va vrea să-și cunoască mama biologică, prezentatoarea a mai spus:

„N-a venit [acea întrebare/acel moment]. Eu i-am spus [că este adoptată]. (…)

Nu e niciun fel de problemă [dacă va vrea]. Copilul ăsta este parte din mine.

Noi suntem o singură creatură. Nu există posibilitatea să ni se întâmple ceva rău. Și știu că eu sunt ce vrea ea.

Nu-i trebuie calculator, tabletă, telefon când e cu mine pentru că sunt fun [distractivă]. Râdem mult împreună”.

stiricalitative