Mașinile care vor fi interzise în România. Mii de români vor rămâne pietoni.

Mașinile care vor fi interzise în România. Mii de români vor rămâne pietoni.

Maşinile cu volanul pe partea dreaptă, cu excepţia celor istorice, ar putea fi interzise în România, dacă un proiect de lege recent aprobat de Senat va fi avizat şi de deputaţi.

Acest proiect trebuie să treacă acum de Camera Deputaților și promulgat de către președintele României.

În prezent acest tip de autovehicule nu mai pot fi înmatriculate la noi în țară, potrivit ordinului ministrului Transporturilor din anul 2018. Acest ordin vizează mașinile din Marea Britanie.

Argumentele care vin în sprijinul proiectului spun că, „intervenţia legislativă este necesară deoarece numărul total de accidente produse de maşini cu volanul pe dreapta depăşeşte 10% din totalul accidentelor pe an. Coliziunile sunt frontale, iar posibilitatea de evitare este nulă din cauza lipsei de vizibilitate a şoferilor acestor maşini”.

De altfel, documentul scoate în evidenţă şi amploarea luată de valul de înmatriculări de maşini cu volanul pe dreapta în România. Astfel, potrivit unor statistici ale Registrului Auto Român, la noi în ţară au fost aduse peste 29.000 de maşini cu volanul pe dreapta în anul 2018 şi mai mult de 20.000 maşini în anul 2019, care, din cauza Brexit, este şi ultimul an în care s-au putut efectua astfel de importuri de către persoanele fizice.

Excepție de la noul proiect vor face mașinile cu interes istoric dar și autovehiculele speciale utilizate de către serviciile publice comunitare. În cazul mașinilor înmatriculate sau înregistrate în România după data la care va intra în vigoare noua lege, interdicția urmează să se aplice după 6 luni de la data înmatriculării sau înregistrării în România.

Cei care nu vor respecta noua prevedere va constitui contravenție, iar autoritățile îi vor sancționa cu reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori a dovezii înlocuitoar. Acesta va fi restituit numai în momentul în care șoferul sancționat va arăta dovada eliberată de către RAR din care să rezulte că mutarea postului pe partea stângă a fost efectuată.

Această intervenție legislativă este necesară deoarece numărul de accidente care au fost produse de către mașinile cu volan pe dreapta depășește 10 puncte procentuale din numărul total al accidentelor anuale. După cum arată anumite statistici ale RAR, în anul 2018 au fost aduse peste 29.000 de astfel de mașini, în timp ce numărul acestora a ajuns la 20.000 în anul 2019.

stiricalitative