Anamaria Prodan l-a făcut praf pe Reghecampf Este o epavă va ajunge pe scări la Snagov
Anamaria Prodan și Corina Caciuc au ajuns în instanță, după ce iubita lui Laurențiu Reghecampf a dat-o în judecată pe celebra impresară. După terminarea procesului, fosta soție a antrenorului a avut un mesaj dur pentru acesta. Ce i-a transmis și ce sfaturi i-a dat acestuia.
Pe data de 26 ianuarie 2024, Anamaria Prodan a apărut la Judecătoria Buftea în cadrul procesului intentat de Corina Caciuc. Cu toate acestea, în loc să se prezinte personal în fața judecătorilor, partenera lui Laurențiu Reghecampf a optat să fie reprezentată de către avocații săi.
În dimineața respectivă, Anamaria Prodan și-a făcut prezența la instanță însoțită de echipa sa legală, însă nu a existat nicio urmă a părții adverse, Corina Caciuc.
La finalul procesului, Anamaria Prodan a făcut câteva declarații, ilustrând motivele presupuse pentru care Corina Caciuc nu a fost prezentă la acest moment crucial în disputa legală dintre cele două personalități publice. Mai exact, aceasta susține că antrenorul nu deține contractul, pentru că acesta ar fi fost semnat doar în arabă și nu a fost tradus.
De asemenea, susține că iubita antrenorului nu poate avea reședința în Arabia, pentru că nu este căsătorită cu acesta. Astfel, Anamaria Prodan spune că motivele prezentate de avocata Corinei Caciuc sunt unele banale și false, pentru că aceasta pur și simplu nu ar fi avut curajul să o înfrunte față în față.
„Este adevărat. La termen am fost eu și avocații mei. Să fiu sinceră, m-am amuzat. Domnișoara avocat a acestei vedete internaționale care m-a dat în judecată pentru distrugerea imaginii publice a fost pusă într-o situație incredibilă. Nu a avut niciun act doveditor care să susțină lipsa de la termen a clientei sale.
Motivele erau hilare: 1. Nu are contractul lui Reghecampf din Arabia Saudită, căci nici Reghecampf nu-l are. Acesta l-a semnat doar în limba arabă și nu este tradus. Așa ceva nu am auzit nici în cărțile de colorat. Nu a avut un act medical care să ateste lipsa clientei de la termen.
Nu a avut absolut nimic care să ateste șederea clientei Caciuc în Arabia Saudită. Și era și normal să nu aibă, deoarece Reghecampf este însurat și are copii făcuți cu fiecare femeie, așa cum a putut el, săracul. Amantele sau concubinele nu fac parte din contractul lui Reghe în Arabia Saudită.
Ele nu au cum să aibă reședința în această țară, decât dacă sunt luate în spațiu de Reghe ca bone, bucătărese sau femei de serviciu. Nu știu și nu este problema mea cum o ia în spațiu de Caciuc”, a mărturisit Anamaria Prodan, pentru Spynews.ro
Anamaria Prodan spune că Reghe are probleme de sănătate grave, motiv pentru care ar trebui să fie îngrijit cu mare atenție. În acest context, consideră că actuala lui iubită îl va părăsi, dacă situația se va complica, pentru că nimeni nu își asumă o responsabilitate atât de mare.
De altfel, impresara acuză că toate femeile din viața lui Laurențiu Reghecampf l-au vrut pentru bani și, la greu, l-au părăsit și acesta a ajuns la un nivel deplorabil. Vedeta este de părere că antrenorul va ajunge tot la ei la ușă, la Snagov, după ce va fi obligat să plătească pensii alimentare colosale.
„Din omul care a plecat din această familie. Omul pe care noi l-am îngrijit ca pe un ou, pentru faptul că știam ce probleme medicale are, astăzi este o epavă. Ferească Dumnezeu să nu se întâmple ceva cu el, căci vă rog să mă credeți că nimeni nu va avea grijă de el.
Va fi aruncat pe stradă și să dea Dumnezeu să nu am dreptate. Și va fi stors până la ultimul leu de pensie alimentară și parcă văd că tot pe scări la noi, la Snagov, va ateriza. Și tot pe capul nostru”, a mărturisit Anamaria Prodan, pentru Antena Stars.
Anamaria Prodan a transmis un mesaj explicit către partenerul său de viață, Laurențiu Reghecampf. Într-un ton plin de dezamăgire, dar și încredere, cunoscuta impresară l-a sfătuit pe antrenor să acorde o atenție deosebită stării sale de sănătate, încercând să arate că nu ar fi în cea mai bună formă.
Motivul din spatele acestei îndemnuri a fost aparentul aspect al acestuia, care, în opinia ei, nu ar avea o formă fizică prea convingătoare. Anamaria Prodan i-a transmis acestuia să le acorde copiilor lui atenția necesară și să nu uite că există și aceștia și au suportat multă suferință din cauza plecării lui.
„Să aibă grijă de viața lui, în primul rând, de sănătatea lui. Ce se vede acolo nu este ceea ce trebuie. Doi la mână, poate în ultima fracțiune de secundă înțelege că mai are niște copii, care sunt crescuți într-o familie demnă și care și-ar dori ca tatăl lor, bărbatul Laurențiu Reghecampf, să pună stop mizeriei pe care, repet, a născocit-o și a inventat-o și s-a afundat în ea de ani de zile”, a adăugat vedeta.