O femeie a dat lovitura A plantat acest soi în grădina ei și s-a îmbogățit Vestea i s-a dus și toți vin să vadă minunea din curtea ei

O femeie a dat lovitura A plantat acest soi în grădina ei și s-a îmbogățit Vestea i s-a dus și toți vin să vadă minunea din curtea ei

Cartoful mov a apărut și pe terenurile fermierilor din Iași. Producătorii din județ își încearcă norocul cu această legumă adusă din Peru și care s-a adaptat rapid la clima din Iași. Costurile înființării unui hectar cu această cultură se ridică la 20.000 de euro, dar profitul este dublu dacă toată producția este comercializată. Pe asta mizează și producătorii din Iași care riscă o investiție de acest fel și au început să cultive cartoful mov

Cartoful mov a apărut și pe terenurile fermierilor din Iași. Numărul producătorilor din județ care „testează” diverse culturi exotice sau mai puțin cunoscute a crescut în ultimii ani, la Iași. Astfel, unii fermieri clasici care cultivă și porumb sau floarea-soarelui se informează cu privire la alte culturi, în special exotice, care se pot adapta și la noi, și cultivă suprafețe mici cu acestea. Alții aleg să cultive legume mai puțin obișnuite pentru că vor să încerce gusturi noi sau să mănânce sănătos. Este și cazul Alinei Martinaș-Ioniță, care susține că în anul 2016 s-a mutat în mediul rural și a început să cultive legume.

Investiția dintr-o plantație de 1.000 de metri pătrați cu cartofi mov se poate amortiza în 2 ani de la înființare

Alina Martinaș-Ioniță povestește că a început să cultive cartoful mov în urmă cu 4 ani, când a decis să se mute la țară cu familia.

„Am început în 2016, când într-o zi de mai am spus «stop» și am zis că nu mai putem sta în Iași. Am plecat la țară, unde am început să plantăm flori, apoi am adăugat legume la listă și am ajuns acum să avem 270 de soiuri diferite de roșii, cartofi mov, fructul pasiunii, mai multe legume sănătoase, nefertilizate artificial, cu gust. Aveam nevoie de astfel de produse, de aceea am căutat mereu legume noi sau uitate, cum este topinamburul”, susține Alina Martinaș-Ioniță, fermier din Iași.

Alina Martinaș-Ioniță: „Cartofii mov au un gust deosebit față de cei albi și sunt rezistenți la atacul gândacilor de Colorado”

Cartofii mov au fost cultivați pe aproximativ 1.000 de metri pătrați, în Iași.

„La cartofii mov suntem în al 4-lea an de producție. Am descoperit că au alt gust față de cei albi. Noi îi avem de la cineva din România, un bucătar, care i-a adus din Peru. În general, oamenii reacționează diferit la ceva nou. Anul trecut nu am vândut toată producția. Am avut în jur de două tone. Anul acesta vom vedea cum vor reacționa clienții. Cartofii mov erau cultivați mai ales în Bistrița în anii ’40, au un gust deosebit față de cei albi. Cartoful mov nu este atacat de gândacul de Colorado. Noi avem plantația de cartofi mov lângă cea de cartofi albi. Cei albi au fost atacați de gândacul de Colorado, cei mov, nu”, mai spune Alina Martinaș-Ioniță.

Citește și  Ce a făcut fiica Ronei Hartner de ziua ei de naștere. Ți se rupe sufletul Rita Sumayla a împlinit 16 ani

Fermierii din Iași „testează” culturi exotice care se adaptează la climă și le pot aduce profituri frumușele

Alina Martinaș-Ioniță cultivă pe cei 6.000 de metri pătrați diverse soiuri de legume mai puțin cunoscute.

„Încercăm să aducem ceva nou în permanență. Anul acesta avem un lămâi care s-a adaptat la clima de aici și sigur va face anul acesta lămâi. Avem și floarea pasiunii, în primul an de la plantare. A înflorit și cred că la sfârșitul lunii august o să gustăm fructul pasiunii. Noi în fiecare an aducem soiuri noi și am încercat să căutăm semințe din mai multe subspecii. Am plantat și semințe de la fructele luate din magazine și s-au adaptat”, a mai spus Alina Martinaș-Ioniță, fermier din Iași.

Plantațiile cu cartofi mov, din Iași, sunt pe suprafețe mici, fiind înființate pe terenurile bunicilor

Unul dintre fermierii din Iași care vrea să riște cu o plantație de cartofi mov este George Costineanu. Acesta a înființat o cultură de cartofi mov în comuna Cristești, pe 3.000 de metri pătrați. Ideea de a-și încerca norocul cu această cultură i-a venit după ce a văzut că în țară a crescut numărul cultivatorilor de acest fel, iar cartofii mov sunt legume care pot aduce profituri frumușele.

Citește și  Carmen Brumă a făcut anunţul-ŞOC după 20 de ani de relaţie cu Mircea Badea

„Cartoful mov se poate găti, în special, la cuptor. Se poate face piure, se folosește în ciorbe. Un alt beneficiu al consumului acestui cartof este faptul că scade tensiunea arterială. Cartofii mov sunt mult mai rezistenți la secetă față de cei obișnuiți. Plantarea se face primăvara, iar recoltarea, în luna septembrie. Cei care vor să cultive un astfel de cartof trebuie mai întâi să se asigure că au un teren afânat”, susține George Costineanu, din Iași.

Costurile înființării unor suprafețe de câteva mii de metri pătrați cu cartoful mov se ridică la 3.000-4.000 de euro

Plantarea propriu-zisă a cartofilor mov este aceeași cu a cartofilor obișnuiți, realizându-se cu mașina de plantat. Cartoful mov este considerat una dintre cele mai sănătoase legume datorită conținutului mare de antioxidanți.

George Costineanu, fermier din Iași, susține că din vânzarea acestor cartofi se pot câștiga bani frumoși, dacă se comercializează toată producția.

„Clienții cu diverse afecțiuni, precum diabetul, consumă cartofii mov. În general, legumele mai puțin tradiționale sunt consumate de către aceste persoane, care se informează mult cu privire la beneficiile pe care le au dacă le consumă în mod frecvent. Eu am auzit că acești cartofi se vând cu 30 de lei kilogramul. Cred că poți să faci o afacere din asta. Dar cum spuneam, mai întâi vreau să testez producția pe o suprafață mai mică”, susține ieșeanul.

stiricalitative