Reacția dură Alinei Sorescu după ce Alexandru Ciucu i-a dăruit flori când s-au întâlnit: „E doar pentru imaginea lui”
Toată lumea l-a lăudat pe Alexandru Ciucu după ce i-a dăruit și Alinei Sorescu un buchet cu flori când s-au întâlnit la petrecerea aniversară a fiicei lor Carolina. Artista nu a fost însă impresionată de gest și a dezvăluit cum se poartă, de fapt, soțul ei, de care se află în plin divorț când nu sunt în atenția presei.
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au întâlnit sâmbătă, la petrecerea Carolinei, care a avut loc chiar în casa Alinei Sorescu. Artista anunța recent că fiica ei a împlinit 10 ani și tatăl va veni să petreacă alături de ea. Chiar dacă cei doi se află în plin divorț, au stabilit să petreacă ziua fetiței împreună.
Mai mult, Alexandru Ciucu s-a pregătit pentru petrecere, iar vineri a arătat în mediul online că a achiziționat două buchete de flori pentru micuțele lui. Fanii i-au atras imediat atenția că ar fi frumos să îi ducă flori și mamei copiilor lui, ceea ce a și făcut, în cele din urmă.
„Trebuia unul și mamei lor’, „Un domn aduce flori și mamei, indiferent de sentimente!’, „Un adevărat domn ar fi luat unul și pentru mama celor două fețite’, au fost câteva dintre comentarii. „Mâine la petrecere’, le-a răspuns Alexandru Ciucu. Și a continuat: „Mă îndrept spre petrecerea Carolinei de 10 anișori. A sosit timpul și pentru cel de-al treilea buchet. Vă doresc tuturor La Vie en Rose!’.
Astfel, Alina Sorescu a primit un buchet mare de flori de la Alexandru Ciucu, dar nu a fost încântată de gestul lui. Mai mult, ea a dezvăluit pentru Click, că soțul ei i-a adus flori doar pentru imagine, dezvăluind că, de fapt, atunci când nu sunt în atenția presei nici măcar nu o salut-o.
„Este doar pentru imaginea lui publică, realitatea este total diferită. Mă abțin să spun mai multe, dar de exemplu, când ne întâlnim noi doi nu mă salută’, a spus Alina după petrecere pentru click.ro
Invitată în emisiunea „La Măruță’, în ediția de joi, 11 ianuarie, Alina Sorescu a vorbit cu multă mândrie despre cele două fetițe ale sale. Carolina și Raisa sunt pasionate de muzică și sunt ajutate de mama lor să se pregătească în acest domeniu. Artista și creatorul de modă au ales să renunțe la orgoliu și să se întâlnească weekendul trecut la ziua Carolinei, care a împlinit 10 ani.
„Au trecut zece ani, mâine Carolina face această frumoasă vârstă și o să aibă parte de o petrecere în weekend. Ele sunt la mine, îi organizez petrecerea sâmbătă, cum și-a dorit și o să fie și tatăl fetelor prezent, bineînțeles. E normal să fie așa în astfel de momente. Discuțiile noastre sunt despre programul lor în general, zilele de naștere evident că trebuie să fie împreună și așa vor fi’, a declarat artista în urmă cu câteva zile.
De aproximativ doi ani, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au parte de neînțelegeri din cauza programului pe care îl vor în ceea ce le privește pe fetițe lor. Artista își dorește un program stabil, în timp ce designerul are alte preferințe.
„E cam greu, orice activitate care nu are o continuitate e cam dificil de dus, dar recuperăm acasă. Cânt cu ele acasă, repet cu ele acasă și atunci când se poate să vină și ele cu mine, pentru că ele au un program, marți și joi într-o săptămână sunt cu mine și cealaltă marți și joi sunt cu tatăl lor, acelea fiind și zilele de repetiții. Are și două weekenduri pe lună, vacanțele la jumătate, asta până când se va termina procesul care se va relua din primăvară.
Apelul începe acum în primăvară, iar tatăl lor cere același program de o săptămână cu o săptămână. Eu îmi doresc pentru ele un program stabil, o normalitate, șansa ca ele să poată avea o rutină școlară, un program cât de cât stabilit, astfel cât să poată să aibă un mers normal al tuturor activităților lor.(…)
Eu cer program stabil, tatăl lor cere program alternant. De doi ani e procesul. Va mai dura. Cred că asta înseamnă iubirea pentru copii, ca lor să le fie bine și ei au nevoie de stabilitate, să știe unde este acasă pentru ele’, a povestit Alina Sorescu, în emisiunea lui Cătălin Măruță.