Caz șocant în ArgeșDacă Dumnezeu îmi mai dă copii nu îi oprim. O femeie de 42 de ani a născut de 20 de ori
Potrivit Digi 24, Georgiana în vârstă de 42 de ani, a născut de 20 de ori și este mama cu cei mai mulții copii din România.
Primul copil a fost adus pe lume pe când avea 19 ani și de atunci a născut aproape în fiecare an.
Familia Văcaru, este din comunca Stoenești, satul Cotenești, și este cea mai numeroasă familie din România.Femeia a fost însărcinată aproape în fiecare an, în ultimele două decenii, iar toți cei 20 de copii sunt perfect sănătoși.
Femeia își mai dorește copii
Întreaga familie trăiește într-o casă cu opt camere, în care părinții au amenajat dormitoare cu paturi suprapuse.
Tatăl pleacă la muncă în fiecare primăvară și toamnă în străinătate, dar alocațiile copiilor rămâne principalul venit al familiei.
Femeia susține că și-ar mai dori și alți copii.
„Dacă Dumnezeu îmi mai dă copii, nu îi oprim, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla”, a declarat Georgiana
Văcaru pentru sursa citată. Medicii spun că este sănătoasă şi capabilă să mai nască.