Un agricultor din Ariniș se ocupă singur de cinci solarii la 72 de ani

Un agricultor din Ariniș se ocupă singur de cinci solarii la 72 de ani

Paul Ioan Berey, un bărbat de 72 de ani din Ariniş, lucrează de o viaţă în agricultură și a ajuns ca la această vârstă de respectat să se ocupe singur de cinci solarii.

Bărbatul a fost inginer agronom, iar după ce a ieşit la pensie a continuat să activeze în domeniu pe cont propriu, ajungând acum să dețină cinci sere în care cultivă legume pe care le vinde în faţa porţii.

În sere, în acest moment am roşii, vinete, ardei şi castraveţi. Producţia este însemnată, dar toate legumele obţinute le valorific numai la poarta casei. La noi este vinerea piaţă, dar nu merg acolo, deoarece nu a fost an să am atâtea legume câte mi s-au cerut!

Deci cererea pentru ceea ce produc este mult mai mare decât pot eu să produc. Dacă fac legume de calitate, oamenii mă caută, am clienţii mei, vin de peste tot din zonă. De 50 de ani cultiv legume, cu certificat de producător agricol”, a explicat, pentru Graiul Maramureșului, Paul Ioan Berey.

Citește și  BĂTRÂNA a stat în COMĂ timp de O LUNĂ și CÂINELE venea mereu la CĂPĂTÂIUL ei.

Nea Paul, căruia soţia i-a decedat în urmă cu 11 ani, are patru copii, însă aceștia au rosturile lor, astfel că septuagenarul lucrează singur în solarii. ”Meseria mea de bază a fost cea de inginer agronom, aşa că de când mă ştiu asta fac. Din momentul în care am terminat facultatea, m-am trezit în fiecare zi la ora 5 dimineaţa, am mers la secţie, ca să trimit tractoarele la câmp, să organizez munca şi acum am rămas tot aşa, cu munca asta şi la pensie… Merg înainte singur cât pot, ce să fac alt­ceva, că soţia a decedat în 2006, iar cei patru copii sunt duşi în patru direcţii diferite”, spune acesta.

Autoturismele opresc unul după altul la poarta lui, iar șoferii coboară pentru a cumpăra legume. „De câte ori trec pe aici, mă opresc la domnul Berey şi cumpăr legume. Sunt mult mai gustoase decât cele din supermarket, care nu ştii de unde provin”, a spus un cumpărător.

stiricalitative