Ce Salariu Are Un Preot În România. În Funcție De Studii Și Vechime Suma Poate Fi Impresionantă

Ce Salariu Are Un Preot În România. În Funcție De Studii Și Vechime Suma Poate Fi Impresionantă

Foarte multă lume se întreabă ce salariu are un preot în România, în prezent, ținând cont că aceștia mai primesc și alți bani de la enoriași. Din câte se poate observa, veniturile acestora pot fi impresionante, astfel că nu e de mirare că tot mai mulți tineri aleg acest drum. În plus, e bine de știut că salariile preoților sunt asigurate de la bugetul de stat.

Nenumărate persoane au început să se orienteze către studii în Teologie. Mulți sunt pasionați de această ramură, în timp ce alții sunt tentați și de salariile oferite, care de altfel nu sunt deloc de neglijat. Sumele variază, în funcție de studii, dar și de vechime, însă sunt oricum destul de mari.

Ce salariu are un preot în prezent

Astfel, un preot care are doar studii medii poate să încaseze chiar și până la 4.000 de lei lunar. De cealaltă parte, un preot cu studii superioare, care a absolvit Facultatea de Teologie, poate încasa chiar și 5.000 de lei. Totuși, în funcție de vechimea pe care o are, salariul unui preot din România poate ajunge chiar la peste 8.000 de lei pe lună. De reținut însă că astfel de sume sunt încasate de obicei de cei care ocupă funcții de conducere în cadrul BOR.

Citește și  Gabriela Cristea și Tavi Clonda au făcut anunțul după opt ani de relație

Și totuși, cine plătește salariile preoților, ținând cont că vorbim totuși de sume destul de mari. Ei bine, acestea sunt asigurate din fonduri de la bugetul de stat. În ceea ce privește bugetul adoptat pentru anul 2023, reprezentanţii cultelor religioase au primit 817,3 milioane de lei pentru achitarea salariilor. De asemenea, alte 9,18 milioane de lei sunt oferite de stat pentru plata salariilor către personalul neclerical.

Cât câștigă Patriarhul Daniel față de alți preoți

Patriarhul Daniel deține cea mai înaltă funcție din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, drept urmare, ajunge să câștige chiar și de cinci ori mai mult decât un simplu preot cu studii superioare. Mai exact, conform cifrelor făcute publice, pentru anul în curs, Patriarhul Daniel încasează un salariu lunar care se ridică în jurul sumei de 25.000 de lei.

Cât despre restul preoților din România, Legea salarizării unitare prezintă salariile încasate de aceștia în funcție de studii, dar și de vechime. Astfel, un preot cu studii superioare de gradul I primea anul trecut un salariu minim brut de 4.000 de lei, în timp ce un preot de gradul II – doar 3.900 de lei.

Apoi, un preot cu definitivat avea un salariu de 3.850 de lei, în timp ce un debutant câștiga 3.700 de lei lunar. Totodată, un preot cu studii medii, de gradul I, încasa 3.700 de lei anul trecut, iar un preot definitiv – doar 3.650 de lei. Și nu în ultimul rând, un debutant cu studii medii încasa în 2022 doar 3.550 de lei

stiricalitative