Maica Magdalena te învață ce să faci ca să ai o casă binecuvântată – „Rugați-vă neîncetat”
Maica Magdalena te învață ce să faci ca să ai o casă binecuvântată
„Rugați-vă neîncetat”, spune Sfântul Apostol Pavel (I Tesaloniceni 5, 17). O casă este binecuvântată când lucrul de zi cu zi este dus la împlinire cu rugăciune. Mâncarea pregătită cu dragoste și rugăciunea e binecuvântată pentru cei ce se împărtășesc din ea. Ne putem ruga și în timp ce ne îmbrăcăm, spunând: „Doamne, îmbracă-mă cu dreptatea Ta.”
La ieșirea, la intrarea în casă, putem să ne rugăm așa: „Doamne, binecuvântează intrarea și ieșirea mea.”
Se pot spune rugăciuni asemănătoare și pentru alte ocazii. Semnul crucii și o rugăciune de călătorie trebuie făcute înainte de a pleca la orice drum.
Într-una din zicerile Părinților Pustiei, citim că bucatele pregătite de un călugăr erau foarte apreciate de frați. Fiind întrebat într-o zi ce lucruri deosebite amestecă, a răspuns că nu era decât un fel de mâncare cu linte fiartă. Numai după multe insistențe a sfârșit prin a-și mărturisi secretul, și anume că la fiecare etapă de pregătire a mâncării spunea o rugăciune de pocăință.
Rugăciune pentru înțelegerea în familie, către Sfinții Mucenici Adrian și Natalia
„O, sfințită pereche, Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, fericiților soți și vitejilor pătimitori! Auziți-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, și trimiteți asupra noastră toate cele de trebuință sufletelor și trupurilor noastre, și rugați-L le Hristos Dumnezeu să ne miluiască și să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Așa, Sfinților Mucenici, primiți glasul rugăciunii noastre, și izbăviți-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam și de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică și de toate nevoile, necazurile și bolile, ca pururea fiind întăriți cu rugăciunile voastre să preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, dimpreună și Celui Fără de început al Său Părinte și Preasfântul Duh, în vecii vecilor. Amin!”
Folosul rugăciunii
Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gură, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum îl îndeamnă cugetul, duhul și duhovnicul, așa să se roage.
L-a întrebat cineva pe părintele Paisie Olaru: Care, este, Părinte, folosul rugăciunii, în general, și al rugăciunii inimii, în special?
– Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gură, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum îl îndeamnă cugetul, duhul și duhovnicul, așa să se roage. Numai să nu piardă mântuirea. Acea rugăciune este mai de folos, care izvorăște lacrimi de umilință, care ne ajută să părăsim păcatele și să creștem în dragoste, în smerenie și în credință. Fiecare să se roage cu rugăciunea care îl ajută să sporească mai mult în fapte bune și pocăință.
Roagă-te zilnic! Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi, dar și pentru cei din familie și pentru prieteni. Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să-i ceri sfatul ca să-ți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.
Doamne ajută!