Irina Loghin se retrage din muzică? Anunțul făcut de îndrăgita artistă ”Nu am nevoie de scandaluri”-
După episodul rușinos de la Iași, unde a fost forțată să iasă de pe scenă, înainte de a-și încheia recitalul, Irina Loghin vorbește despre retragerea din muzică. Cu toate că au existat voci care au sfătuit-o să părăsească lumina reflectoarelor, îndrăgita artistă nu își dorește încă să se despartă de publicul său.
Irina Loghin, noi declarații după incidentul de la Iași
Este, fără doar și poate, una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară din România, se mândrește cu o carieră ce se întinde pe câteva decenii. Cu toate că nu este primul moment dificil pe care îl traversează, umilința suferită la Iași, când a fost forțată să părăsească scena înainte de a-și încheia recitalul, este greu de suportat și acceptat.
Incidentul a stârnit un val de revoltă în rândul fanilor săi. Au existat și unii care au sfătuit-o pe Irina Loghin să se retragă din muzică.
Artista nu își dorește să se retragă din muzică
La cei 84 de ani împliniți, Irina Loghin mărturisește că nu își dorește decât să fie lăsată să se bucure de viață și de familie și că nu vrea să fie implicată în niciun scandal.
Cu toate că a suferit o intervenție chirurgicală la începutul acestui an, Irina Loghin nu are nicio intenție de a se retrage de pe scenă.
„Eu una nu am nicio supărare”
Pe o platformă de social media, Irina Loghin a făcut câteva precizări importante despre spectacolul de la Iași și momentul în care recitalul său a fost întrerupt de Doina Baciu, interpreta spunând că speră că „lucrurile se vor lămuri frumos între noi”.
Artista a punctat faptul că onorariul îi fusese trimis încă din primăvară, iar pentru acea sumă există factură.
„Sofia Vicoveanca și cu mine am fost capete de afiș la acest eveniment. Ca întotdeauna, publicul ieșean, care a plătit bilet pentru a participa la acest spectacol, a fost foarte receptiv, aplaudând frenetic după fiecare melodie. Nu mi-am imaginat că dorința mea de a răspunde doleanței publicului ar putea crea o asemenea situație.
Înțeleg însă că organizarea nu a fost perfectă, iar doamna Doina Baciu s-a simțit nevoită să încheie programul, fiind presată de durata de rezervare a sălii. Am considerat că, dacă intru la o oră și un sfert, spectacolul se va termina la două ore, neștiind că vor mai urma și alți interpreți după mine.
Știm cu toții cât de obositor este să organizezi un eveniment de o asemenea amploare. Cred că doamna Doina Baciu a făcut tot posibilul să coordoneze spectacolul, deși nu i-a fost ușor. Eu una nu am nicio supărare pe dumneaei. Dimpotrivă, îi mulțumesc pentru efortul depus în organizarea serii. Îi urez numai bine și sper că lucrurile se vor lămuri frumos între noi.
Menționez că onorariul mi-a fost trimis din primăvară, existând factură pentru suma primită”, a transmis Irina Loghin.