Fostul președinte a murit

Fostul preşedinte a murit, după ce fusese testat pozitiv cu COVID-19, scrie Agerpres.

Starea de sănătate a fostului preşedinte s-a deteriorat începând de duminică.

Originar din Bengal, Mukherjee a fost un protejat al fostului premier Indira Gandhi, dar cariera sa a intrat într-un con de umbră după asasinarea acesteia în 1984.

Devenit mâna dreaptă a premierului Manhoman Singh, a îndeplinit funcţiile de ministru al apărării, de externe şi de finanţe în guverne conduse de Partidul Congresului, acum în opoziţie. Era considerat un reputat negociator şi avea prieteni de ambele părţi ale scenei politice.

Citește și  Maica Magdalena te învață ce să faci ca să ai o casă binecuvântată – „Rugați-vă neîncetat”

În 2012 a acceptat funcţia, în mare parte ceremonială, de preşedinte al Indiei.

„El a lăsat o urmă de neşters asupra traiectoriei de dezvoltare a naţiunii noastre”, a scris pe Twitter premierul Narendra Modi, din partidul rival Bharatiya Janata, naţionalist.

Citește și  Laura Cosoi, pregătită să devină, din nou, mamă. Ce spune vedeta despre al patrulea copil: „Cosmin își dorește sigur”

„Un savant prin excelenţă, un om de stat impunător, a fost admirat în întreg spectrul politic şi de toate segmentele societăţii”, a adăugat Modi, postând o imagine care îl arată atingându-i picioarele lui Mukherjee, în semn de reverenţă.

stiricalitative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *