Polițistul din Pitești, bătut crunt la începutul lunii, a murit. Bărbatul a intrat în comă după ce a fost atacat de un tânăr de 19 ani
În cursul zilei de azi, pompierii din Harghita au intervenit cu o barcă și scafandrii în zona Lacului Zetea, pentru căutarea unui adolescent care ieri plecase la pescuit și nu s-a mai întors acasă. Băiatul în vârstă de 16 ani a fost găsit în ape de salvatori, însă, din păcate, fără suflare.
- Abran a fost găsit mort în Lacul Zetea de scafandrii
- Băiatul în vârstă de 16 ani plecase la pescuit și nu a mai revenit acasă
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ Harghita, în cursul zilei de ieri, Abram, tânărul în vârstă de 16 ani, a plecat la pescuit. Pentru că nu s-a mai întors acasă, familia a alertat autoritățile.
Abram a fost găsit mort în Lacul Zetea
În cursul zilei de ieri, pe data de 19 noiembrie 2023, în jurul orei 19:10, oamenii legii din cadrul Poliției municipiului Odorheiu Secuiesc au fost sesizați cu privire la faptul că ABRAN BALINT, în vârstă de 16 ani, din localitatea Izvoare ar fi plecat la pescuit pe malul râului Târnava și nu s-ar mai fi întors acasă.
„Minorul era îmbrăcat cu o geacă cu glugă de culoare neagră, pantaloni negri, bocanci negri, bluză de culoare verde. Semnalmente: aproximativ 160 cm., ochi căprui, 60-65 kg, constituție atletică, păr negru. Persoanele care pot oferi date și informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a scris poliţia la momentul dispariţiei băiatului.
În această dimineață, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Harghita, pompierii au intervenit pentru a-l căuta în Lacul Zetea.
„La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială complexă de primă intervenție și o barcă. A fost alertat și Serviciul Salvamont Odorheiu Secuiesc, care se va deplasa cu personal scafandru”, a transmis ISU Harghita.
În urma căutărilor, băiatul a fost găsit și scos la suprafață, însă, din nefericire, decedat, scrie observatornews.ro.
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost găsit fără suflare în Lacul Tarnița
În urmă cu aproximativ două luni, un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost găsit fără suflare în Lacul Tarnița. Potrivit informațiilor, băiatul pe nume Adrian Lucaciu, înota alături de prietena sa, când, la un moment dat, a dispărut brusc sub apă. Abia după 20 de ore de căutări bărbatul a fost găsit fără viață în Lacul Tarnița.
Adrian Lucaciu preda educație fizică la Școala Specială din Huedin și era student la master în Cluj.