Vremea de mâine 16 noiembrie 2023. Veşti rele de la meteorologi: temperaturile scad
Vremea se va ameliora sub aspectul ploilor, iar regimul termic va fi caracterizat de valori mai scăzute decât în intervalul precedent, cu precădere în nordul, centrul şi nord-estul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi temporar ploi slabe, pe arii restrânse, în regiunile intracarpatice şi la munte. La altitudini în general de peste 1400 m, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în sud, centru şi est, viteze de 45…55 km/h, iar pe creste peste 60…70 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţă.
Prognoza meteo Bucureşti joi 16 noiembrie 2023
Valorile termice diurne se vor situa peste mediile multianuale. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat ziua şi slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă, apropiată de cea specifică datei, de 2…3 grade, mai scăzută în zona preorăşenească spre -1…0 grade.
Vremea la munte
Regimul termic va fi caracterizat de valori mai scăzute decât în intervalul precedent. Cerul va fi variabil, ziua cu înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe, iar la altitudini în general de peste 1400 m, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 60…70 km/h.
Vremea în Europa
În vestul, centrul, estul şi nord-estul continentului cerul va avea înnorări şi se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar în zonele montane aferente şi în cele nord-estice vor fi mixte. Pe alocuri se pot acumula cantităţi însemnate de apă. În restul continentului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi în vestul Europei, unde se vor atinge viteze la rafală de peste 60 km/oră.
Temperaturile vor scădea faţă de intervalul precedent în nordul continentului, iar în rest nu vor fi modificări semnificative. În zonele mai joase de relief, mai ales la începutul şi finalul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.
surse: https://observatornews.r