Mihai Gâdea cere Procurorului General să intervină după ce i-a fost amenințată familia:
Mihai Gâdea cere Procurorului General să intervină după ce i-a fost amenințată familia de către interlopi..
„În ultimii 35 de ani nu am trăit vremuri mai oribile în România ca cele pe care le trăim astăzi. Nu este vorba de faptul că la aceste alegeri prezidențiale a intervenit Rusia, pentru că așa ceva este fără precedent și aici vorbim despre o amenințare la securitatea națională.
Ci spun că sunt cele mai oribile vremuri pentru că niciodată în România, interlopi, persoana dintre cele mai din zona cea mai mizerabilă a societății, ies și sunt purtători de cuvânt ai candidaților la prezidențial. Unele dintre cele mai oribile cuvinte mi-au fost adresate mie astăzi de unii dintre susținătorii domnului Georgescu. Un interlop de cea mai joasă speță, un individ care a fost în pușcărie, un individ care a făcut trafic de droguri, un individ care amenință cu moartea pe bandă rulantă și nimeni nu-l ia să îl bage acolo unde este locul.
Din această seară, dacă mai există procuratură în România, domnule Procuror General, dumneavoastră, în calitate de Procuror General, câte dosare aveți până la această oră pentru amenințări cu moartea, cu violul? Cât aveți?Comunitatea procurorilor și magistraților din România este plătită regește. Nimeni nu are salarii în România la nivelul aparatului de stat, ca procurorii. Nimeni nu are pensii speciale, ca procurorii. Dacă procurorii nu înțeleg că toți acești interlopi trebuie să fie duși unde trebuie, înseamnă că trebuie să plece. Umblă unul prin oraș cu niște interlopi după el, care zice că e președintele României. E deja… că i-a spus poporul român și i-au mai zis marțienii.
Umblă niște interlopi care au ieșit la suprafață având impresia că este momentul lor să-și ia revanșa. Doar au luat bani pentru asta și acum n-au și ei voie să amenințe cu moartea, n-au și ei voie să facă lucruri de felul acesta.
Domnule procuror general, din acest moment, dacă înțelegem ce timpuri trăim și dacă nu vrem să ajungem în haos absolut, dumneavoastră aveți niște responsabilități. Responsabilități au și ceilalți.
Dar în primul rând în această speță este vorba despre magistrați. Domnul Georgescu ne-a explicat nouă că i-a fost amenințată familia. N-am niciun fel de element în sensul acesta. Ce elemente avem este că interlopii ne amenință pe noi în modul cel mai oribil și noi știm să ne apărăm cu legea în mână și vom face ca legea să triumfe și domnia legii.(…)”, a spus Mihai Gâdea.
Reacția lui Mihai Gâdea vine după ce Makaveli a adus jigniri şi amenințări la adresa jurnalistului Mihai Gâdea şi a soţiei sale.
Imediat după aceste declarații, poliţiştii s-au autosesizat şi l-au amendat pe Makaveli cu 500 de lei, pentru „fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, potrivit unui anunţ al Poliţiei Capitalei.
„În urma imaginilor video apărute în spațiul public, prin care un bărbat, influencer, are un limbaj vulgar, în contextul unei declarații făcute, la un post de televiziune, în direct, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție s-au sesizat din oficiu, context în care, bărbatul în vârstă de 38 de ani, a fost sancționat contraventional cu 500 de lei, conform L61/1991R, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, se arată în comunicatul polițiștilor.