Anca Alexandrescu a fost căsătorită de două ori și are doi copii din a doua căsnicie. Ultimul iubit cu care s-a afișat public a fost senatorul Mihai Fifor, de care s-a despărțit în 2018, iar în prezent nu se cunosc detalii despre viața ei sentimentală.

Cu cine a fost căsătorită Anca Alexandrescu și câți copii are


Anca Alexandrescu (53 de ani) a reușit, în ultimii ani, să-și țină viața personală privată. Despre jurnalista de la Realitatea Plus, care și-a anunțat recent în lacrimi candidatura la primăria Capitalei, se știe că are doi copii gemeni și a fost căsătorită de două ori. Totodată, despre ea se cunoaște faptul că s-a despărțit de senatorul Mihai Fifor în 2018, deși ar fi avut planuri să-și oficializeze relația, potrivit unei surse Cancan.ro.


Primul soț al Ancăi Alexandrescu a fost jurnalistul Dan Andronic


Primul soț al Ancăi Alexandrescu a fost jurnalistul Dan Andronic. Alexandrescu și Andronic au fost căsătoriți între anii 1996 și 1998, nu au avut copii împreună și nu au rămas în relații bune după divorț. Mai mult, în ultimii ani, cei doi și-au aruncat acuzații dure reciproc.
De unde a pornit conflictul?

Dan Andronic susține că a fost „atacat jegos” de fiica lui Maricel Păcuraru, afaceristul care controlează Realitatea Plus, după ce ar fi refuzat să-i cedeze acestuia din urmă publicațiile Evenimentul Zilei și Capital. Jurnalistul a răspuns la acuzațiile Alexandrei Păcuraru pentru ca mai apoi să fie acuzat din nou, de această dată de fosta soție.


Și-au aruncat acuzații grave unul celuilalt după divorț


În anul 2023, Anca Alexandrescu l-a acuzat pe Dan Andronic că le-a furat soțiile unor prieteni și că „a profitat din plin de pe urma afacerilor cu statul paralel”.


„S-a pornit o avalanșă de jigniri atât la adresa mea, cât și a postului Realitatea Plus din partea unor personaje care eu consider că sunt ultimele care au dreptul să ne dea lecții de moralitate. Am văzut disputa cu Dan Andronic și am fost acuzată pe nedrept că eu aș fi spus nu știu ce chestii, eu fiind plecată în concediu.


Dar, am văzut că domnia sa dorește surse credibile; eu cred că sunt o sursă credibilă, având în vedere faptul că Dan Andronic a fost soțul meu. Nu mi-am permis niciodată să vorbesc despre defectele fizice ale cuiva și nu o voi face. Dar nu cred că Dan Andronic are calitatea morală să ne certe pe noi, pe familia Păcuraru și pe ceilalți prieteni ai Realității Plus.


„El trebuie să răspundă despre legăturile pe care le-a avut cu statul paralel”


El trebuie să răspundă despre legăturile pe care le-a avut cu statul paralel despre care știe toată lumea și eu confirm că le-a avut încă de pe vremea lui Adrian Năstase, nu a lui Victor Ponta. Așa cum dânsul a stat la masă cu Florian Coldea și apoi, după ce s-au separat apele, a trecut în altă barcă, așa cum a stat la masă cu domnul Traian Băsescu, așa cum a putut să încaseze comisioane grase pe firmele sale, inclusiv în dosarul Microsoft, cred că este ultimul care ar trebui să ne dea nou lecții morale.


Nu fac acuzații despre viața personală, dar cu atât mai puțin un om care a luat nevestele a doi prieteni are calitatea morală să ne dea nouă lecții și să vorbească, atât în public, cât și în privat, despre mine și despre colegii mei de la Realitatea”, a declarat Anca Alexandrescu în 2023, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.