Cum arată acum Luca băiețelul Ioanei Tufaru. Femeia este acuzată că își bate copilul Cel mai mult mă deranjează cei care îmi spun că sunt o mamă denaturată şi că îmi cresc copilul în mizerie

Cum arată acum Luca băiețelul Ioanei Tufaru. Femeia este acuzată că își bate copilul Cel mai mult mă deranjează cei care îmi spun că sunt o mamă denaturată şi că îmi cresc copilul în mizerie

Luca, băiețelul Ioanei Tufaru are acum 4 ani și jumătate. Fiica Andei Călugăreanu a trecut prin momente grele în pandemie, din cauza lipsei banilor și a faptului că soțul ei s-a îmbolnăvit de pneumonie. A fost o perioadă neagră pentru Ioana Tufaru, în care a trebuit să rămână puternică pentru fiul ei, Luca.

Imediat cum s-a terminat perioada stării de urgență, Ioana Tufaru a făcut planuri pentru a-l duce măcar câteva zile la mare. Așa că la sfârșitul lunii iunie, Ioana Tufaru, alături de soțul ei și de micuț, au petrecut câteva zile pe litoral.

Ioana Tufaru a reușit să obțină o colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat. Anul trecut, ea a fost figurantă într-un spectacol, ‘Scripcarul pe acoperiș’.

Din păcate, pandemia a făcut-o pe Ioana Tufaru să piardă și această colaborare, dar și ajutorul actorilor.

Ioana Tufaru, acuzată că își bate copilulIoana Tufaru a fost acuzată de câteva femei care o vedeau cu copilul în parc de faptul că nu se ocupă de igiena lui și că uneori îl bate.

„Aş vrea să înceteze criticile virtuale şi ale unor mame din parc! Reproşurile la adresa mea nu se mai termină şi sunt nejustificate. Unii scriu de mine că sunt „vaca dracului, puturoasă şi nespălată”, alţii mă condamnă că trăiesc din ajutor social. Lor le spun că din data de 29 ianuarie lucrez la teatru, repet şi 12 ore pe zi pentru rolul meu din „Scripcarul pe acoperiş”, la Teatrul Evreiesc. Este o colaborare, dar tot muncă se numeşte. Cel mai mult mă deranjează însă cei care îmi spun că sunt o mama denaturată şi îmi cresc copilul în mizerie. E adevărat că îmi las băiatul să se murdărească şi să se tăvălească în parc, că asta e plăcerea lui. 

stiricalitative